



Acum cateva luni, am cunoscut pe cineva care avea un nume de familie la care am tresarit… Era acelasi nume de familie cu al unei mari iubiri din adolescenta, care a plecat dintre noi, tragic, intr-un accident de motocicleta. Asadar, cand am auzit numele de familie, am tresarit si am amutit. Tacerea mea era bulversanta pentru noua cunostinta, care m-a intrebat: “Dar ce, nu ti-ar placea cum suna
Interesant este ca, de o buna bucata de vreme, barbati pe care ii credeam foarte puternici, verticali, aflu ca au luat la casatorie numele de familie al miresei. Intotdeauna ele spun ca “asa a vrut el, nu l-a fortat nimeni”…Ei nu spun nimic despre asta, iar daca proaspata nevasta nu e de fata, se lasa o tacere vinovata. Poate ca e o dovada de dragoste si de respect din partea lui, pentru familia ei, dar e interesant ca in absolut toate cazurile de acest gen pe care le cunosc, aceste mirese sunt cu mult mai bogate ca mirii. Deci: cine se insoara…cine se marita?
La noi, la romani, la nasterea unui copil, am vazut ca e prilej de bucurie daca pruncul e baiat, pentru ca proaspatul tatic, spune ca o sa ii duca numele mai departe. De exemplu, tatal meu si-a dorit si din acest punct de vedere un baiat… dar are in schimb, doua fete! Asa ca, numele de familie Coroiu e posibil sa se opreasca aici.
Cu toate acestea, sunt voci care sustin ca baietii trebuie sa duca numele mai departe, indiferent care ar fi motivatiile viitoarelor doamne care vor sa isi pastreze numele de fata: sentimentul datoriei fata de familia in care te-ai nascut, arbore genealogic, comoditate, numele de familie nepotrivit al sotului.
Eu cred totusi ca atunci cand imi voi pronunta noul nume de familie, voi simti ca, intr-adevar, ii apartin cu totul, ca e o dovada de daruire pe care o fac pentru El, ca il recunosc ca fiind capul familiei si de ce nu, ca e normal sa arat acest lucru.
Pe de alta parte, vor fi voci care vor sustine ca din ce in ce mai multe femei se casatoresc in jurul varstei de 30 de ani, atunci cand au deja o cariera, iar numele lor este cunoscut in domeniul respectiv. Astfel, decid sa isi pastreze vechiul nume… Discutabil, intrucat ma gandesc ca daca am reusit cu numele meu, reusesc si cu un alt nume. In fond, sunt aceeasi persoana, nu? Am aceleasi calitati, defecte, acelasi potential. As putea sa iau in acte noul nume, iar in relatiile mele sociale sa ma recomand la fel ca si pana acum, nu?









Alte optiuni ...

Categorii
Etichete
Blog RSS
Comentarii RSS

Void
Life « Default
Earth
Wind
Water
Fire
Light 
13:51 - August 1st, 2007
Exista si astfel de barbati?.. surprinzator!!.. ce-i drept el va fi “tata”… iar mai tarziu “bunicul”.. insa nu si “drapelul” familei… eu unul as vrea sa fiu.. capul.. gatul.. si spatele familiei dak e posibil (dar nu pt ca sa-mi stea cineva pe cap) !! ..moft sau cum vrei tu sa-i spui… as dori chiar sa-si tatueze pe corp numele meu de familie..
15:01 - August 2nd, 2007
Ca fata, si mai ales ca romatinca incurabila, eu cred in continuare ca sotia trebuie sa ia numele sotului, cu toate ca - Dumnezeu stie - sint foarte, foarte atasata de numele meu de familie, chiar daca nu este celebru.
In plus, sint total de acord cu faptul ca daca reusesc intr-un anumit domeniu cu numele meu initial de familie, sint sanse la fel de mari sa reusesc la fel de bine si cu noul nume al sotului. In definitiv, priceperea sau nepriceperea intr-un domeniu nu sint date nicidecum de numele pe care il mostenesti de la parinti si nici de pseudonimul pe care alegi sau nu sa il folosesti. Este vorba despre talent si despre a fi sau nu o capacitate.
Recunosc ca mi s-ar parea cel putin ciudat ca viitorul sot sa se decida ca ii place mai mult numele meu … sint convinsa ca poate sint de moda veche din acest punct de vedere, insa l-as simti mai putin ca pe un barbat, nu stiu de ce.
Desigur, insa, parerile sint impartite. In definitiv, fiecare cu a lui.