06 Mai 2010 @ 12:07 PM 
 

65 de ani de la Victoria împotriva fascismului

 

Am participat astazi la un eveniment organizat de Facultatea de Istorie si Stiinte Politice din cadrul Universitatii Ovidius, Muzeul Marinei Romane si Consulatul General al Federatiei Ruse la Constanta. Este vorba de masa rotunda - “65 de ani de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial (1945-2010)”.

Ascultandu-i pe participanti, ma gandeam ca doar in astfel de ocazii ne reamintim ca cel de-al doilea razboi mondial reprezinta o perioada plină de evenimente care au schimbat configuraţia lumii. Totodata, ma gandeam cat de tare mi-ar fi placut sa traiesc intr-o societate in care veteranii de razboi, de exemplu, sa fie tratati cu respect si sa ne determine sa reflectam ceva mai mult asupra sensului evoluţiei omenirii. Asa cum mi-ar mai fi placut ca televiziunile din Romania sa realizeze niste emisiuni tematice zilele acestea, care sa ne ofere povesti de viata, reale, emotionante. Macar acum, cand inca mai are cine sa le povesteasca.

Deocamdata, sunt oficialitati in Romania carora le-a trecut la un moment dat prin cap ideea absurda de a “oferi” si soldatilor romani plecati in Afganistan, zilele libere neplatite bugetarilor. Acelorasi soldati, carora salariile le vin cu intarziere, carora li se pregateste o pensie ca cea a oricaruia dintre noi… pentru ca nu-i asa, cei care ne conduc acum, chiar nu-s in stare sa faca nicio diferenta.

Tags Categorie: Uncategorized Postat de: Monixa
Ultima actualizare: 06 Mai 2010 @ 12 13 PM

E-mailPermalink
 

Raspunsuri la acest post » (2 Total)

 
  1. George spune...
    16:28 - Mai 29th, 2010

    Ma bucur ca inca sarbatorim “Victoria impotriva fascismului”! Ziua de 9 Mai este pentru romani una de inalta sarbatoare! Nu a insemnat decat pierderea unei treimi din teritoriul national si inceputul a 50 de ani de tiranie comunista… Sufletul meu tresare de bucurie cand ma gandesc ca la Chisinau se sarbatoreste aceasta zi dar s-a uitat de 27 Martie, se organizeaza “mese rotunde”, la stiri se discuta despre “marea sarbatoare ruseasca”, in Romania se sarbatoreste ziua ungariei mari etc.
    Domnisoara Monixa stati linistita ca au avut rusii grija sa avem cat mai putini veterani iar despre cel de-al doilea razboi mondial ar trebui sa ne amintim in alte ocazii.
    Proclamarea Independentei, ziua Casei Regale? Parca erau tot in Mai… Pe cat oare? Nu domne’! 9mai - 65 de ani de la Victoria Impotriva Fascismului!

    Sa traim tovarasi! viva imperiul rus si ungaria mare!

  2. Monixa spune...
    23:14 - Mai 29th, 2010

    Va inteleg. Astept ca sa se organizeze evenimente similare si cu alte ocazii. In mod deosebit cele la care faceti dvs referire. Multumesc!

 

Adauga un comentariu ...

 

\/ Alte optiuni ...
Modificare fundal
  • Users » 1
  • Posts/Pages » 41
  • Comments » 70
Change Theme...
  • VoidVoid
  • LifeLife « Default
  • EarthEarth
  • WindWind
  • WaterWater
  • FireFire
  • LiteLight